luni, 30 aprilie 2012

Top 10 colecţii ale sezonului toamnă-iarnă 2012


În caz că ai ratat prezentările Săptămânii Modei de la Paris şi nu ai citit despretendinţele pentru sezonul toamnă-iarnă 2012-2013, mai jos, cu ajutorul unor critici specializaţi, vei face cunoştinţă cu top 10 cele mai frumoase colecţii ale noului sezon.

Fie că mergi pe sobru sau pe culori, fie că optezi pentru un look feminin sau pe unul sport-minimalist, găseşte-ţi inspiraţia în fotografiile din galeria foto de mai jos.

Să faci un top cu 10 colecţii spectaculoase ale noului sezon nu este o muncă uşoară, însă trebuia făcut, mai ales că acesta este rolul unui critic de modă.

Alexander McQueen
Sarah Burton duce mai departe cu succes renumele Alexander McQueen, iar colecţia toamnă-iarnă 2012 nu este o excepţie. Cei care au participat la această prezentare au fost uimiţi de îndrăzneala ţinutelor şi de tehnica prin care acestea au fost alcătuite. Absolut irezistibil.

Louis Vuitton
Această colecţie este una dedicată voiajului, dar în acelaşi timp şi un omagiu al unei colecţii mai vechi, din 1998, marca John Galliano. Marc Jacobs însă nu rămâne în urmă, show-ul Louis Vuitton, cu prezenţa unei locomotive adevărate, a fost discutat de toată lumea. Brand-ul a oferit oficial cea mai spectaculoasă prezentare din acest sezon.

Stella McCartney
Se pare că 2012 este unul destul de important pentru designer-ul Stella McCartney. Pe lângă colecţia prezentă, una destul de diferită, dar feminină, creatoarea se pregăteşte şi pentru Olimpiadă – este directorul de creaţie al colecţiei „Adidas Team GB”.

Rick Owens
Rick Owens a mizat mereu pe şocant, iar colecţia pentru sezonul toamnă-iarnă 2012-2013 se pare că merge uşor şi către fetiş. Prezentarea designer-ului a fost una incendiară, de calitate. Deşi pare greu de crezut, creaţiile sale sunt graţioase, elegante şi se vor a fi elemente puternice în lumea modei, nu ţinute clişeu.

Balmain
Este cea de-a doua prezentare ce stă sub mâna tânără, 26 de ani, a designer-ului Olivier Rousteing, şansa lui de a confirma promisiunea pe care a făcut-o cu prima colecţie. Rezultatul? Colecţia este una de succes, creatorul primind nenumărate laude şi dovedind că o pereche de pantaloni din catifea cu cristale aplicate pot fi purtaţi şi într-o combinaţie casual de zi.

Comme Des Garcons
Rei Kawakubo este singurul creator care poate gândi veridic ca un artist, uită-te mai atent la fotografia de mai sus, iar dacă nu te-ai convins, poate restul fotografiilor din galeria foto de mai jos o vor face. Colecţia acesteia a venit ca un şoc şi a dat peste cap siluetele structurate din colecţiile de până acum.

Lanvin
Domnul Alber face un deceniu la cârma Lanvin, iar această colecţie este cadoul lui pentru lumea modei, dar şi pentru el. Pentru sezonul friguros Lanvin îţi propune ţinute care cu siguranţă or să te încălzească, măcar la modul vizual – blană colorată, broderii, culori puternice şi imprimeuri florale cum nu ai mai văzut până acum.

Haider Ackermann
Mulţi spun că această colecţie este cu adevărat o revenire a lui Haider Ackermann, iar la fel cum talia iese în evidenţă din drapajele ţinutelor sale, aşa şi el pare să iasă din umbra sezoanelor trecute. Acesta accentuează sublim cele mai sofisticate culori de la Săptămâna Modei din Paris.

Celine
Hainele Celine sunt perfecte în orice sezon, dar mai ales în cel de toamnă. Creaţiile minimaliste, uşor sport, cu paltoane supradimensionate şi pantalonii cu talia căzută pun în valoare silueta, chiar dacă nu fac o paradă din formele şi măsurile unei femei.

Chloe
Dacă până acum criticii au avut o reţinere când venea vorba despre creaţiile Chloe, pentru sezonul următor designer-ul Waight Keller a propus ţinute interesante, ceva mai “uşoare” faţă de propunerile de mai sus. Hainele Chloe par uşor de purtat, mai ales pentru o femeie care vrea să pară gingaşă.

Săptămâna Modei de la Paris - Top 10 colecţii toamnă 2012 (Foto)

Poza urmatoare
Alexander McQueen

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu